Categoria:

Afaceri agricole

A scăzut numărul de bovine

octombrie 12, 2010

Institutul Naţional de Statistică a făcut publice noi date privind efectivele de bovine, care la 1 iunie erau de 2,5 milioane, cu 4,4% mai puţin decât erau înregistrate în urmă cu un an. Exemplarele de taurine sub un an au scăzut cu 5%, până la 604.140 capete, iar cele între unu şi doi ani cu [...]

Finanţare europeană pentru sectorul apicol

octombrie 12, 2010

Comisia Europeană a aprobat de curând programele naţionale ale celor 27 de state membre privind ameliorarea producţiei şi comercializării produselor apicole pentru perioada 2011-2013. Contribuţia UE la finanţarea acestor programe a crescut cu aproape 25% faţă de perioada precedentă (2008-2010), de la 26 milioane euro la 32 milioane euro pe an. Articol Agroinfo

Invitaţie la Seminarul Geopa-Copa

octombrie 11, 2010

Federaţia Naţională a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR), vă invită să participaţi la seminarul privind “Asigurarea lucrătorilor agricoli împotriva accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale”, care va avea loc la Bucureşti, în perioada 14-17 octombrie 2010. Articol Agroinfo

Ministrul Agriculturii: Am exagerat cand am spus ca alimentele se vor scumpi cu 8-10%. Poate cu 5%!

octombrie 9, 2010

Ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Valeriu Tabara (foto), a declarat, sambata, la Vaslui, citat de Mediafax, ca a exagerat in ceea ce priveste cresterea preturilor anuntata de el la inceputul acestei saptamani la produsele alimentare, respectiv de opt – zece la suta si a lasat sa se inteleaga ca ar fi vorba, de fapt, despre [...]

Zapada a venit prea repede, chiar si la munte! Recoltele neculese sunt distruse! VIDEO

octombrie 7, 2010

“Ninge iar!”, au strigat in zori, fara prea mult entuziasm, romanii de la munte. Gerul aspru ataca satele din centrul tarii si in special recoltele neculese de pe camp sau din livezi. Capitele de fan au deja o pojghita alba, iar cei care au lemne se pregateasc sa le arunce in foc. Anul acesta, pentru [...]

Romania, printre primii zece producatori de porumb din lume! VIDEO

octombrie 7, 2010

Romania ar putea intra anul acesta intr-un top zece mondial realizat in domeniul agriculturii, potrivit reprezentantilor ministerului. Este vorba despre clasamentul tarilor producatoare de porumb. Peste 9 milioane de tone vor fi recoltate pana la sfarsitul anului. Iar cei care reusesc sa-si vanda marfa in strainatate, beneficiaza de preturi record de pana la 200 de [...]

Romania, printre primii zece producatori de porumb din lume!

octombrie 7, 2010

Romania ar putea intra anul acesta intr-un top zece mondial realizat in domeniul agriculturii, potrivit reprezentantilor ministerului. Este vorba despre clasamentul tarilor producatoare de porumb. Peste 9 milioane de tone vor fi recoltate pana la sfarsitul anului. Iar cei care reusesc sa-si vanda marfa in strainatate, beneficiaza de preturi record de pana la 200 de [...]

Agricultura va primi mai puţin din PIB anul viitor

octombrie 6, 2010

Totalul cheltuielilor alocate de la bugetul de stat Ministerului Agriculturii va scădea de la 1,07% din PIB în 2010 (5,4 miliarde lei) la 1,02% din PIB în 2011, dar va urca la 1,18% din PIB în 2012 şi la 1,24% din PIB în 2013, conform Strategiei fiscal-bugetare pentru perioada 2011-2013, aprobată de Guvern în 15 [...]

Motorină subvenţionată în trimestrul al II-lea 2010

octombrie 6, 2010

Guvernul a aprobat o cantitate de peste 31,63 milioane litri de motorină subvenţionată pentru agricultură, pentru trimestrul II din 2010. Valoarea totală a ajutorului de stat aferent este de 36,76 mil. lei. Articol Agroinfo

Fermierii s-au profilat pe legume "exotice": castraveti africani, cartofi dulci sau anghinare din Italia! VIDEO

octombrie 4, 2010

Obisnuiti-va sa vedeti tot mai des prin magazine castraveti africani, cartofi dulci din America de Sud si anghinare din Italia. Sunt legume foarte bune, care le pot inlocui cu succes pe cele traditionale. In plus nu sunt mai scumpe pentru ca s-au facut tot de la noi. Au rezistat frigului si bolilor si sunt perfecte [...]

Fermierii s-au profilat pe legume "exotice": castraveti africani, cartofi dulci sau anghinare din Italia!

octombrie 4, 2010

Obisnuiti-va sa vedeti tot mai des prin magazine castraveti africani, cartofi dulci din America de Sud si anghinare din Italia. Sunt legume foarte bune, care le pot inlocui cu succes pe cele traditionale. In plus nu sunt mai scumpe pentru ca s-au facut tot de la noi. Au rezistat frigului si bolilor si sunt perfecte [...]

Proiect: Producătorii de lapte din zonele defavorizate vor putea depune cereri şi între 15 septembrie şi 29 octombrie

octombrie 1, 2010

Producătorii de lapte de vacă din zonele defavorizate vor putea depune la centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) cereri pentru solicitarea ajutorului de stat şi în perioada 15 septembrie – 29 octombrie 2010, potrivit unui proiect de lege al Ministerului Agriculturii de modificare a HG 755/2010, care reglementează acordarea acestui [...]

România poate plăti maxim 50% din SAPS 2010

octombrie 1, 2010

Începând cu 16 octombrie 2010, România poate plăti agricultorilor avansuri de până la 50% în cadrul schemei de plată unică de suprafaţă pentru cererile depuse în 2010, informează Reprezentanţa Comisiei Europene (CE) în România. Articol Agroinfo

APIA: plăţi pentru zonele defavorizate şi agro-mediu

octombrie 1, 2010

Ministerul Agriculturii informează că a plătit în data de 17 septembrie 2010, prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), suma de 112,94 mil. euro pentru măsuri din cadrul PNDR – AXA II. Astfel, 27,47 mil. euro au fost plătiţi pentru un număr total de 115.106 fermieri în cadrul Măsurii 211 – Sprijin pentru [...]

AGRIPLANTA 2011 – expoziţie în câmp, un NOU CONCEPT în România

octombrie 1, 2010

Programată în vara anului viitor, AGRIPLANTA  reprezintă un nou concept expoziţional care se va distinge prin loturi demonstrative, demonstraţii cu maşini şi utilaje agricole, panele de discuţii pe teme de interes pentru agricultură. Articol Agroinfo

Uitati de mere sau prune! Romanii s-au pus pe cultivat banane, curmale si kiwi. VIDEO

septembrie 29, 2010

Nu e pasare ca porcul, dar nici mar ca banana. Uitati de ionatane, de prune sau de gutui. Romanii s-au pus pe cultivat fructe tropicale. Nostim este ca le iese, dupa 20 de ani de studii si testari. Agronomii declara cu mana pe inima ca anumite soiuri de curmale, kiwi sau banane s-au adaptat excelent, [...]

Uitati de mere sau prune! Romanii s-au pus pe cultivat banane, curmale si kiwi

septembrie 29, 2010

Nu e pasare ca porcul, dar nici mar ca banana. Uitati de ionatane, de prune sau de gutui. Romanii s-au pus pe cultivat fructe tropicale. Nostim este ca le iese, dupa 20 de ani de studii si testari. Agronomii declara cu mana pe inima ca anumite soiuri de curmale, kiwi sau banane s-au adaptat excelent, [...]

Procesatorii fac legea pe piaţa laptelui

septembrie 29, 2010

Producătorii români de lapte sunt nevoiţi să accepte preţul oferit de procesatori din cauza fragmentării sectorului de producţie a laptelui, care duce la o scădere a puterii de negociere a fermierilor, reiese dintr-un studiu realizat de Consiliul Concurenţei (CC). Articol Agroinfo

UE finanţează împăduririle terenurilor agricole

septembrie 29, 2010

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) aşteaptă, în perioada 1-29 octombrie, proiecte de finanţare aferente Măsurii 221, care vizează „Prima împădurire a terenurilor agricole”, pentru care va fi alocată suma de 50 milioane euro. Articol Agroinfo

Se caută soluţii

septembrie 29, 2010

Problema terenurilor nelucrate a fost din nou adusă în discuţie de ministru Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu ocazia primei conferinţe „Mediafax Talks” desfăşurate la Timişoara, în prezenţa autorităţilor locale din domeniul agricol, fermieri şi investitori din acest sector. Articol Agroinfo

Page 37 of 39« First...102030«3536373839»